Imi place jocul de lumini. Cunosc fiecare tipologie de raza de soare: senina si clara dimineata, mai greoaie, roscata si lenesa pe timpul dupa-amiezei si complet confuza si crepusculara seara. Pe fiecare o asortez riguros cu anumite stari de spirit, sunete, cantece, parfumuri, haine, amintiri. Fiecare are o semnatica emotionala bine definita. Ma incarca diferit si ma duce intr-un univers dedicat, numai al ei. Multe dintre amintirile din copilarie nu mai au siluete bine conturate, dar jocul de lumini de pe peretii camerei mele il stiu si acum, perfect, diferit pentru fiecare moment al zilei. Pana acum nu am regasit niciunde o ilustrare a acestei intalniri dintre atitudinea invaziva a luminii, transparenta geamului de la fereastra si goliciunea unui perete alb. De curand insa, am descoperit cu bucurie, pe situl deja favorit al Filippei K, un film de o simplitate ingrozitor de expresiva, realizat de Igor Zimmermann. Se numeste “Awake” si despre astfel de dimineti va vorbeam in cele de mai sus…