Muza e o corporatie
Moda impune noi “figuri de stil” si in dictionar. Sensul de baza pentru “muza” este acela de inspiratie, o prezenta cumva inefabila la care visezi si despre care iti imaginezi lucruri. Ea lasa in urma ei multe spatii goale care iti dau tie imboldul de a construi mai departe povestea. Moda si, mai cu seama, internetul au transformat azi muza intr-o meserie. E adevarat, e o meserie care este mai mult decat oricare alta o “bratara de aur”! Astazi, muza este o femeie cu buletin! Ea are carisma si un stil aparte, dar farmercul ei nu se mai disipeaza intr-un mister aproape imperceptibil, ci este desenat cu acuratete si pixeli in fotografii postate pe internet.
Moda a devenit o industrie. Respect aceasta dimensiune pentru ca stiu ca este vorba de bugete foarte mari si ca este nevoie de o anume disciplina pentru a le putea duce responsabilitatea. Dar nu pot sa nu observ ca asfel ea impune proceduri care pierd din spiritul ludic, din improvizatie, din luxul de a putea gresi, din toate acele surse autentice pentru elementul surpriza pe care il astepti de la o asemnea industrie creativa.
Recunosc, una dintre placerile mele “vinovate” este sa urmaresc aparitiile unor astfel de ambasadoare de brand, precum Poppy Delevigne, Leigh Lezark, Caroline Sieber, Vanessa Traina. Alexa Chung ramane inca favorita, dar apreciez la toate o frumusete care sfideaza standarde si un stil care se hraneste din creativitate, relaxare si indrazneala. Ce nu imi place este ca la toate pot sa disting reteta: sunt model sau stilist la Vogue, apar pe listele de “bine imbracate” in paginile de societate ale revistei Vogue, sunt foarte slabe, iar job-ul lor este acela de a participa la petrecerile Chanel. Repet, nu am nimic cu niciunul dintre ingrediente, insa nu imi place ca pot distinge reteta. Si daca imi place nonsalanta din stilul lor vestimentar, nu imi place ca vad “cusatura” din preocuparea lor pentru imagine. Si asta ma face sa spun ca inainte muza tinea de poezie, azi mai degraba de nomenclatorul de meserii.