Lanvin Petite
Alber Elbaz a dezvaluit recent prima colectie Lanvin pentru copii. Cele 25 de piese “bijuterii”, create pentru fetite intre 4 si 10 ani, sunt practic reinterpretari de catwalk ale costumelor din povestile cu zane. Bineinteles ca nici nu ne asteptam la altceva de la Elbaz, care, de altfel, are reputatia de “rege al fanteziei”.
Ideea acestei colectii a fost inspirata chiar de catre Jeanne Lanvin, care in 1908 deschidea un raion pentru copii, imediat dupa nasterea fiicei sale, Marguerite. In magazine din luna noiembrie a acestui an, noua colectie are toate piesele cheie – de la trench-ul din tafta de matase, la tricourile cu fundite si pampoane, de la colierele jucause din diverse materiale la versiunea pentru copii a deja clasicilor balerini. Accesoriile aparte ale colectiei sunt 4 papusi impecabil imbracate, veniturile obtinute din vanzarea lor fiind donate catre “Designing Hope”
E adevarat, nu sunt haine cu care sa imbraci copilul in parc sau la o inghetata in oras, fiindca vorbim de materiale pretioase, precum organza si funde de satin, dar poti gasi usor o alta motivatie de a cumpara aceste piese de lux in miniatura in chiar motto-ul Lanvin: “bunul gust se cultiva din copilarie”…
foto: Lanvin